Vestea pe care o aştepta Dan Petrescu! Arlauskis şi Ţucudean rămân pentru un nou titlu în Liga 1

Vestea pe care o aştepta Dan Petrescu! Arlauskis şi Ţucudean rămân pentru un nou titlu în Liga 1
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR încearcă să-şi asigure al treilea titlu la rând în Liga 1, iar prioritatea numărul unu a conducătorilor din Gruia este ca niciun fotbalist important să nu părăsească echipa pe 30 iunie, chiar dacă le expiră contractul în acel moment.

Portarul Arlauskis reprezintă cea mai mare provocare pentru oficiali. Lituanianul nu s-a decis încă dacă va pleca în Golf sau va rămâne la CFR şi îi amână în continuare pe şefii clubului ardelean. Se pare însă că acesta a făcut deja o promisiune care l-a mai liniştit pe Dan Petrescu. Arlauskis, ca şi Ţucudean îşi vor prelungi cu încă o lună angajamentele cu CFR, astfel încât să poată rămâne până la finalul sezonului la formaţia clujeană.

„Sunt convins că toţi jucătorii la care le va expira contractul acum la finalul acestei luni, cel puţin încă o lună vor fi alături de echipă şi vor ajuta la acest final de campionat. În paralel, sigur se vor purta discuţii şi pentru angajamente viitoare”, a spus Marius Bilaşco, şeful departamentul de scouting de la CFR, la Look Sport.

„Dacă Araluskis a plecat sau nu de la noi eu zic totuși să vă uitați duminică seară la meciul cu Craiova”

Oficialul celor de la CFR Cluj, Bogdan Mara, dezvăluia pentru ProSport că la antrenamentul de ieri, Arlauskis s-a antrenat în condiții normale. „Dacă Araluskis a plecat sau nu de la noi eu zic totuși să vă uitați duminică seară la meciul cu Craiova și să urmăriți cine o să apere. Arla are contract cu noi până pe 30 iunie, iar la antrenamentul de azi (n.red. – ieri) a sărit din bară în bară. Arla este un adevărat leu și ați văzut asta în meciul cu FCSB. Dacă și vineri se va antrena la fel ca azi (n.red. – joi), atunci duminică o să-l vedeți mai mult ca sigur pe teren.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×